Cum să îți amenajezi biroul dacă lucrezi de acasă?
Dacă jobul îți permite, acasă se transformă încet, din locul destinat petrecerii timpului liber alături de familie, în locul de unde trebuie să lucrezi și să te ocupi de aceleași lucruri pe care le făceai la biroul de la muncă. În aceste condiții, amenajarea biroului trebuie să fie printre prioritățile tale înainte de a te apuca de muncă. Pentru a-ți asigura concentrarea de care ai nevoie atunci când lucrezi, trebuie să separi munca de celelalte activități pe care le faci de obicei acasă. Iar acest lucru înseamnă crearea unui spațiu destinat doar muncii. De aceea, ți-am pregătit câteva sfaturi despre cum poți să faci o amenajare a biroului la tine acasă, pentru a munci cât mai productiv și a avea totul la îndemână.



Alegerea locației

În funcție de cum sunt poziționate camerele și de spațiul disponibil pe care îl ai, încearcă să amplasezi biroul în cel mai luminos loc cu putință. Dacă poți, încearcă să îl pui în fața unei ferestre. Cu cât mai multă lumină naturală, cu atât mai bine. Dacă spațiul pe care îl ai la dispoziție nu îți permite o astfel de poziționare sau lucrezi pe timp de noapte, ori vremea nu e de partea ta, atunci încearcă să folosești lumini care pot să redea cât mai fidel lumina naturală. 



Ce tip de birou e potrivit pentru tine

Tipul de birou pe care îl alegi poate varia în funcție de munca pe care o desfășori. Astfel, un birou mare, cu mult spațiu de depozitare și având un aspect serios, chiar dacă se potrivește pentru unele persoane, pentru altele poate că ar fi prea mult și ar prefera un birou minimalist, din lemn. Așadar, în funcție de spațiul de care dispui, dar și de munca pe care o faci, trebuie să știi că te poți baza pe biroul la care lucrezi.

În cazul în care lucrezi de la un laptop și nu ai nevoie de mult spațiu de desfășurare, un birou cu design scandinav poate fi ceea ce cauți. Având culori prietenoase, lemn natural și un design simplu, poate fi integrat în orice cameră. Dacă totuși ai nevoie de mai mult spațiu, trebuie să lucrezi cu multe hârtii sau ai mai multe dispozitive pe care le administrezi, atunci recomandăm un birou cu spațiu de depozitare.Un astfel de birou te va ajuta, deoarece nu va fi nevoie să te ridici de fiecare dată când vei avea nevoie de ceva și să îți ieși astfel din ritm.



Iar dacă simți că ai nevoie de un birou cu prestanță, poți alege o variantă care să fie atâ Birou din salcâm cu spaţiu de depoziare Albera t funcțională, cât și o piesă centrală a mobilierului din casa ta.

După ce ai ales biroul potrivit, poți să iei în considerare următoarele idei de amenajare birou:

  • Un raft așezat în spatele biroului (deasupra monitoarelor) te poate ajuta să păstrezi lucrurile de care ai nevoie aproape.
  • Organizează biroul în așa fel încât să ai spațiu suficient. Dacă lucrezi doar cu un laptop sau un calculator (monitor, tastatură, mouse), ai grijă să ai loc pentru toate și elimină orice obiect care te-ar putea deranja sau ți-ar putea distrage atenția. Iar dacă îți place să lucrezi cu pix și hârtie, păstrează un loc pe birou pentru agendă.
  • Separă zona de lucru de restul accesoriilor. Dacă lampa, paharul pentru pixuri sau alte mici accesorii trebuie să stea pe birou, poți să le muți în afara zonei de lucru.



Având în vedere că majoritatea timpului cât lucrezi vei sta la birou, e important să ai un scaun care să nu îți dea dureri de spate. Ce tip de scaun e potrivit pentru tine?



Este esențial să alegi un scaun de birou potrivit pentru tine, deoarece pe el vei petrece o bună parte din timpul în care lucrezi. E important să ai o poziție corectă cât timp stai la birou, iar pentru a evita durerile de spate care îți pot împiedica munca, trebuie să respecți câteva reguli.

  • Scaunul trebuie să fie ajustat în așa fel încât picioarele să fie așezate ferme pe podea.
  • Tastatura trebuie așeazată în așa fel încât antebrațele să fie paralele cu podeaua.
  • Privirea trebuie să cadă perpendicular pe ecran, fiind nevoie ca acesta să fie la nivelul ochilor.

Dacă ești în căutarea unor scaune pentru biroul de acasă, poți să arunci o privire pe selecția noastră de scaune birou: scaune birou - Belanda.

Cum să te organizezi eficient

Atunci când lucrezi, dezordinea nu ar trebui să îți influențeze munca. De aceea trebuie să ai o organizare strictă și să știi de fiecare dată unde sunt lucrurile sau documentele de care ai nevoie. În cazul în care ai ales un birou cu spațiu de depozitare, atunci poți să organizezi documentele sau alte obiecte necesare muncii în spațiile biroului. 

Dacă ai ales un birou mai simplist, fără spații de depozitare, poți încerca să îți organizezi lucrurile în biblioteci, etajere, rafturi sau te poți folosi de cutii de depozitare, astfel încât toate lucrurile de care ai nevoie atunci când lucrezi să fie la îndemână. Așadar, organizarea unui birou pentru lucrul de acasă nu e un proiect ușor, dar merită tot timpul investit. Alege biroul și scaunul de birou potrivite pentru tine, așază biroul într-o cameră cu multă lumină naturală și respectă regulile ergonomice pentru a evita durerile de spate.

Comentarii

Articole similare

Iluminează-ți casa ... cu stil!
Iluminează-ți casa ... cu stil!
Ca să-ți iluminezi sufrageria, dormitorul sau intrarea în casă cu stil, alege lumini în funcție de tendințele și designul căminului tău, care vor face minuni chiar și atunci când sunt oprite. ...